Autor: Bertrand MATHIEU Editura: Institutul European ISBN: 978-973-611-770-1 pp. 79-87 Rezumat
Emergența în Franța a unei puteri jurisdicționale se realizează dificil și progresiv din cauza unei tradiții ostile recunoașterii unei puteri judiciare. Însă existența unei astfel de puteri este o realitate care a fost luată în considerare de către Consiliul constituțional. Importanta reformă constituțională din 2008 nu a încurajat recunoașterea unei astfel de puteri. Două măsuri marchează, totuși, promovarea puterii jurisdicționale și se înscriu într-o evoluție comună cu ansamblul statelor democratice, mai precis reafirmarea independenței judecătorilor, ceea ce nu semnifică autonomia lor, și dezvoltarea controlului constituționalității prin instaurarea unui control a posteriori al constituționalității legilor. |
LA REVISION CONSTITUTIONNELLE DE 2008 EN FRANCE ET LE POUVOIR JURIDICTIONNEL |